Corb Hilda

Sunt o persoană jovială și plină de optimism, ceea ce mă ajută să fiu un om motivat și plin de speranță. Mă adaptez foarte repede în colective noi, îmi place munca în echipă și întotdeauna dau tot ce pot pentru a îndeplini obiectivele stabilite.

Studiile urmate au fost în concordanță cu personalitatea, interesele și pasiunile mele și anume lucrul cu copiii și oferirea de sprijin persoanelor aflate în dificultate. De aceea am ales sa urmez studiile la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Specializarea Psihopedagogie Specială, ulterior urmând și un masterat în Management, Consiliere și Asistență Psihopedagogică în Instituțiile Incluzive.

Cred cu tărie în puterea exemplului, de aceea la întrebarea cum văd eu crearea unei lumi mai bune aș răspunde să încerc eu să ofer exemplul pe care doresc să-l văd în jurul meu.